Mi-am adus aminte cat de mult imi placea inainte sa scriu... scriam mult atunci cand eram trista si cazuta in "butoiul cu melancolie"! Scriam scrisori si tot felul de chestii pe care la vremea aia chiar le gandeam. Acum, realizez ca prin toate "chestiile " alea pe care le scriam, viata mea era atat de frumoasa!
Acum nu mai scriu. Cel putin nu mai scriu de mana( ceea ce mi se pare tare aiurea)! Whatever...ideea e ca am dat peste niste poezii si vreau sa le postez :P
Cam asa scriam eu acum...4-5 ani( acum nu mai scriu deloc:P:P)
O ploaie tarzie acida, uscata ?
Zambeste !.....aerul nu te topeste.
Doar ploaia.....picatura, una...
Doar ploaia curge ca nebuna.
Si zambetul te-nnebuneste...
Si ma intreb de ce zambeste,
Cand ploaia curge cate una
Pustie, rece. Sus e luna.
Si-i adulmeca privirea, luna...
Acida,rade ca nebuna !
Danseaza langa picaturi uscate
Imparte ganduri degradate, una...
Cate una...
Topita intr-un zambet luna,
Respira calm,decis...nebuna
Si rade tare pana gura,
Tace...
a trecut de una !
***
Fotoliul roz si plin de pete ma asteapta
Acasa ?... un colt de geam acoperit c-o pala de soare
Zambeste stramb si-mi pune o-ntrebare :
« unde esti ? »
un ropot de ploaie se-anunta…si geamul,
lipsit de stralucire , se scurge, se topeste.
In patru alburi inocente si pustii,
Incerc sa caut foi, tot albe
Si sa-ncep sa scriu.
Scrisoare.
In coltul unui alb sta frigiderul
Ce zumzaie si nu ma lasa sa gandesc,
Afara, noaptea urla,
Iar luna, se uita la mine si tace.
Ma izolez in colt, ma ghemui
Astept sa taca, sa pot sa caut, sa pot sa scriu…
Scrisoare…
Acasa.
Pe sina scartaie trenul,
m-asteapta !
cu ochii vineti de noapte,
cu mana tremuranda,
inchid o usa pe-un alb
si plec…
acasa.
luni, iunie 30, 2008
marți, iunie 24, 2008
Complexul de inferioritate
Sentimentul de inferioaritate desemneaza o totalitate de trairi si trasaturi personale cu un fond afectiv foarte intens,datorita unor cauze diferite:
- infatisare neplacuta
- impotenta sexuala
- neadaptare sociala
- unor trairi ce tin de lipsa de demnitate,vinovatie si pacate
- a unor evenimente, situatii, relatii umane etc., mai mult sau mai putin generale care au un caracter frustrant.
Cu totii avem defecte si chiar daca pe unele nu le constientizam sau nu vrem sa le recunoastem ele exista. De aceea cred ca fiecare dintre noi, la un moment dat, s-a simtit putin inferior sau nesigur. Este intr-adevar frustrant pentru ca de multe ori te poate face sa devii o persoana timida, introvertita, nesigura in tot ceea ce faci.
Unii oameni ajung sa imite alte persone numai pentru ca in felul acesta se cred mai interesanti. De fapt, cred ca este o mare greseala, pentru ca fiecare om e unic si frumos in felul sau, cu bune si rele.
Dar cum am putea sa scapam de acest sentiment? Cred ca in primul rand trebuie sa te cunosti, sa-ti recunosti defectele si sa-ti apreciezi calitatile. Numeni nu poate face toate lucrurile perfect. Dar daca ne uitam in jur si la noi putem descoperi ca sunt anumite lucruri la care ne pricepem mai bine decat altii si trebuie sa fim mandri de asta si sa incercam sa dezvoltam pe cat putem acele abilitati in care excelam. Mai tarziu, cand va trebui sa fim independenti financiar, tocmai aceste abilitati ce ne diferentiaza vor fi cele care ne vor asigura posibilitatea de a avea o munca interesanta si de a ne realiza visele.
Daca faci acest 'test' de sinceritate cu tine insuti, intr-un mod cat mai obiectiv, vei vedea lucrurile mai clar. Ai putea sa vezi care este cauza care te face sa te simti nesigur si sa reflectezi cu atentie asupra ei; ca e vorba de un defect fizic, o deficienta in vorbire, un tic nervos sau orice altceva, sigur exista si o rezolvare. Si aceasta rezolvare nu este imediata. Nu trebuie sa ne asteptam ca de maine ceva sa se schimbe in totalitate si nici sa ne punem obiective imposibil de atins. Asta nu ar face altceva decat sa agraveze proasta parere pe care o avem despre noi. Cea mai buna abordare este cea a pasilor mici: imi propun pe timp scurt un obiectiv care nu e grandios, dar odata acesta atins imi propun unul mai mare si tot asa. Pe parcurs, observand rezultatele pozitive creste increderea in noi si in final vom obtine ceea ce ne dorim. Sa tinem seama si de faptul ca uneori avem si tendinta de a dramatiza si atunci un defect mic il vedem mult mai mare si mai grav decat este el de fapt. Si este bine ca il vedem, altfel cum am avea sansa de a ne dezvolta?
In concluzie, sa incercam sa ne vedem partile bune, iar defectele, pe cat posibil, sa le amelioram. Si sa nu uitam, repet, ca toti avem defecte, important este cum stim sa nu ne lasam coplesiti de ele.
::Sentimentul de inferioritate::
Complexul de inferioritate este deformarea exacerbata a propriei persoane, aparuta din cauza unor frustrari si a unei afectivitati oscilante.
Complexul de inferioritate se leaga indisolubil de numele marelui psihanalist german Alfred Adler, insa radacini putem gasi si-n filosofia inceputului de secol XX la Friedrich Nietzsche in lucrarea "Asa grait-a Zarathustra ".
Teoria lui Alfred Adler incearca sa explice nevrozele, afectiunile mentale si mai general, formarea personalitatii prin reactii fata de inferioritati organice, aparute in copilarie, oricat de neinsemnate, morfologice sau functionale ar fi ele: "Defectele constitutionale si alte stari analoge din copilarie duc la aparitia unui sentiment de inferioritate care necesita o compensare in sensul exaltarii sentimentului personalitatii. Subiectul isi stabileste un scop final, in intregime fictiv, definit prin vointa de putere, scop final care pune in slujba sa toate fortele psihice".
Adler revine asupra acestui concept in "Sensul vietii", in special datorita unor critici ale parintelui psihanalizei la adresa psihologiei individuale adleriene, critici cu adevarat juste, insa pe fondul subiectiv al deteriorarii relatiei dintre cei doi.
Freud a demonstrat caracterul partial, nesatisfacator si sarac al acestor conceptii, ce apartin primei parti, bazandu-se in special pe exemple din activitatea sa de cabinet. Aceste critici il fac pe Adler sa-si revizuiasca fundamentul teoretic, oprindu-se cu mai multa atentie asupra laturii social-umane, a nevoii de legaturi, de atasament, asupra a ceea ce el numeste "sentimentul de comuniune sociala" .
De asta data, Adler vede sentimentul de inferioritate ca insusi "motorul" civilizatiei umane ("A fi om inseamna a te simti inferior."), acest "sentiment de insuficienta" fiind o suferinta pozitiva ,"fiinta umana fiind mai degraba orientata spre dominarea lumii exterioare, decat spre echilibru", avand ca fundament teza: "Corpul uman este construit in mod vadit pe principiul securitatii."
Totodata Adler afirma: "sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii"; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al "marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala".
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal." Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj ", "lumea sa ideala il farmeca atat de mult incat este preocupat de rezultatele socului". Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comuniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
In final Adler nota: "insecuritatea vietii nu a gasit pana acum - in general o solutie mai buna decat aspiratia la putere".
In ceea ce priveste originea complexului (sentimentului) de inferioritate, Freud a facut cateva precizari fara a trata insa problema in mod sistematic: sentimentul de inferioritate provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea. "Un copil se simte inferior cand observa ca nu este iubit, ceea ce este valabil si pentru adult. Singurul organ care este intr-adevar considerat ca inferior il constituie penisul atrofiat-clitorisul fetitei."
Structural sentimentul de inferioritate traduce tensiunea dintre Eu si Supraeul care-l condamna. O asemenea explicatie subliniaza inrudirea sentimentului de inferioritate cu sentimentul de vinovatie, dar in acelasi timp face dificila delimitarea lor. Mai multi autori au incercat dupa Freud sa faca aceasta delimitare. Dupa D. Lagache, sentimentul de vinovatie depinde de "sistemul Supraeu-ideal al Eului", iar sentimentul de inferioritate de Eul ideal
- infatisare neplacuta
- impotenta sexuala
- neadaptare sociala
- unor trairi ce tin de lipsa de demnitate,vinovatie si pacate
- a unor evenimente, situatii, relatii umane etc., mai mult sau mai putin generale care au un caracter frustrant.
Cu totii avem defecte si chiar daca pe unele nu le constientizam sau nu vrem sa le recunoastem ele exista. De aceea cred ca fiecare dintre noi, la un moment dat, s-a simtit putin inferior sau nesigur. Este intr-adevar frustrant pentru ca de multe ori te poate face sa devii o persoana timida, introvertita, nesigura in tot ceea ce faci.
Unii oameni ajung sa imite alte persone numai pentru ca in felul acesta se cred mai interesanti. De fapt, cred ca este o mare greseala, pentru ca fiecare om e unic si frumos in felul sau, cu bune si rele.
Dar cum am putea sa scapam de acest sentiment? Cred ca in primul rand trebuie sa te cunosti, sa-ti recunosti defectele si sa-ti apreciezi calitatile. Numeni nu poate face toate lucrurile perfect. Dar daca ne uitam in jur si la noi putem descoperi ca sunt anumite lucruri la care ne pricepem mai bine decat altii si trebuie sa fim mandri de asta si sa incercam sa dezvoltam pe cat putem acele abilitati in care excelam. Mai tarziu, cand va trebui sa fim independenti financiar, tocmai aceste abilitati ce ne diferentiaza vor fi cele care ne vor asigura posibilitatea de a avea o munca interesanta si de a ne realiza visele.
Daca faci acest 'test' de sinceritate cu tine insuti, intr-un mod cat mai obiectiv, vei vedea lucrurile mai clar. Ai putea sa vezi care este cauza care te face sa te simti nesigur si sa reflectezi cu atentie asupra ei; ca e vorba de un defect fizic, o deficienta in vorbire, un tic nervos sau orice altceva, sigur exista si o rezolvare. Si aceasta rezolvare nu este imediata. Nu trebuie sa ne asteptam ca de maine ceva sa se schimbe in totalitate si nici sa ne punem obiective imposibil de atins. Asta nu ar face altceva decat sa agraveze proasta parere pe care o avem despre noi. Cea mai buna abordare este cea a pasilor mici: imi propun pe timp scurt un obiectiv care nu e grandios, dar odata acesta atins imi propun unul mai mare si tot asa. Pe parcurs, observand rezultatele pozitive creste increderea in noi si in final vom obtine ceea ce ne dorim. Sa tinem seama si de faptul ca uneori avem si tendinta de a dramatiza si atunci un defect mic il vedem mult mai mare si mai grav decat este el de fapt. Si este bine ca il vedem, altfel cum am avea sansa de a ne dezvolta?
In concluzie, sa incercam sa ne vedem partile bune, iar defectele, pe cat posibil, sa le amelioram. Si sa nu uitam, repet, ca toti avem defecte, important este cum stim sa nu ne lasam coplesiti de ele.
::Sentimentul de inferioritate::
Complexul de inferioritate este deformarea exacerbata a propriei persoane, aparuta din cauza unor frustrari si a unei afectivitati oscilante.
Complexul de inferioritate se leaga indisolubil de numele marelui psihanalist german Alfred Adler, insa radacini putem gasi si-n filosofia inceputului de secol XX la Friedrich Nietzsche in lucrarea "Asa grait-a Zarathustra ".
Teoria lui Alfred Adler incearca sa explice nevrozele, afectiunile mentale si mai general, formarea personalitatii prin reactii fata de inferioritati organice, aparute in copilarie, oricat de neinsemnate, morfologice sau functionale ar fi ele: "Defectele constitutionale si alte stari analoge din copilarie duc la aparitia unui sentiment de inferioritate care necesita o compensare in sensul exaltarii sentimentului personalitatii. Subiectul isi stabileste un scop final, in intregime fictiv, definit prin vointa de putere, scop final care pune in slujba sa toate fortele psihice".
Adler revine asupra acestui concept in "Sensul vietii", in special datorita unor critici ale parintelui psihanalizei la adresa psihologiei individuale adleriene, critici cu adevarat juste, insa pe fondul subiectiv al deteriorarii relatiei dintre cei doi.
Freud a demonstrat caracterul partial, nesatisfacator si sarac al acestor conceptii, ce apartin primei parti, bazandu-se in special pe exemple din activitatea sa de cabinet. Aceste critici il fac pe Adler sa-si revizuiasca fundamentul teoretic, oprindu-se cu mai multa atentie asupra laturii social-umane, a nevoii de legaturi, de atasament, asupra a ceea ce el numeste "sentimentul de comuniune sociala" .
De asta data, Adler vede sentimentul de inferioritate ca insusi "motorul" civilizatiei umane ("A fi om inseamna a te simti inferior."), acest "sentiment de insuficienta" fiind o suferinta pozitiva ,"fiinta umana fiind mai degraba orientata spre dominarea lumii exterioare, decat spre echilibru", avand ca fundament teza: "Corpul uman este construit in mod vadit pe principiul securitatii."
Totodata Adler afirma: "sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii"; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al "marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala".
De asemeni el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal." Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj ", "lumea sa ideala il farmeca atat de mult incat este preocupat de rezultatele socului". Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comuniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
In final Adler nota: "insecuritatea vietii nu a gasit pana acum - in general o solutie mai buna decat aspiratia la putere".
In ceea ce priveste originea complexului (sentimentului) de inferioritate, Freud a facut cateva precizari fara a trata insa problema in mod sistematic: sentimentul de inferioritate provine din cele doua pierderi, reale sau fantasmatice, pe care copilul le poate suferi: pierderea iubirii si castrarea. "Un copil se simte inferior cand observa ca nu este iubit, ceea ce este valabil si pentru adult. Singurul organ care este intr-adevar considerat ca inferior il constituie penisul atrofiat-clitorisul fetitei."
Structural sentimentul de inferioritate traduce tensiunea dintre Eu si Supraeul care-l condamna. O asemenea explicatie subliniaza inrudirea sentimentului de inferioritate cu sentimentul de vinovatie, dar in acelasi timp face dificila delimitarea lor. Mai multi autori au incercat dupa Freud sa faca aceasta delimitare. Dupa D. Lagache, sentimentul de vinovatie depinde de "sistemul Supraeu-ideal al Eului", iar sentimentul de inferioritate de Eul ideal
Abonați-vă la:
Comentarii
(
Atom
)
