Despre mine

Scriu pentru că asta mă liniștește. Pentru că nu pot și nu am cui să-i spun toate câte se întâmplă înăuntrul meu, sau dacă aș face-o nu ar reuși nimeni să mă înțeleagă cu adevărat și atunci m-aș simți poate și mai singură și neajutorată. Sunt schimbătoare. Pe parcursul unei zile dispoziția mea variază în fel și chip, de uneori și eu rămân surprinsă de reacțiile pe care le am sau nu în legătură cu o anume întâmplare sau conversație sau gest. Nu sunt hotărâtă. Îmi trebuie foarte mult timp să mă decid asupra unui lucru și simt că de fiecare dată am nevoie de un ajutor din afară pentru a lua decizia respectivă, iar după ce o fac, de fiecare dată mă macină gândul de a nu fi cea corectă. Mă încăpățânez să nu reacționez la schimbări. Nu-mi plac schimbările. Pentru mine, orice modificare în program, în stilul de viață, în viața de zi cu zi aduce după sine un amalgam de trăiri și o multitudine de întrebări, majoritatea fără răspuns care mă macină și implicit mă chinuie, reacții care mă secă de puteri, mă demoralizează și mă aduc într-o stare de nervozitate maximă. Mie îmi plac lucrurile planificate, organizate și fără prea multe elemente surpriză pentru că am senzația că astfel sunt protejată de exterior. Eu nu știu să spun nu, eu nu știu să reacționez în favoarea mea într-o situație care mă ia prin surprindere și astfel ajung de fiecare dată la concluzia că eu ajung să fiu cea care are ceva de pierdut de fiecare dată. Și de fiecare dată când pierd ceva, îmi propun să mă schimb, să nu mai fiu așa soft și sweet, astfel încât data viitoare când am să fiu pusă într-o situație asemănătoare să nu mai pățesc la fel și implicit să nu mai sufăr. De asta scriu. Să mă eliberez de povara unor situații în care nu am reacționat cum aș fi vrut, a unor conversații în care nu am spus tot ce am simțit iar asta m-a făcut să sufăr. Pentru că față în față nu pot fi niciodată sinceră pe deplin, nici cu ceilalți și nici cu mine. Simt că dacă aș spune tot ce cred și ce gândesc clar, tare și răspicat asta i-ar răni pe ceilalți mai mult decât dacă n-aș face-o, dar faptul că țin toate lucrurile astea numai pentru mine îmi macină sufletul. Deci, trebuie să mă eliberez cumva de vină ca să pot trece mai departe, iar data viitoare să pot să fiu la fel de zâmbitoare când aprob ceva cu care nu sunt de acord, sau când mint frumos doar pentru a nu răni pe celălalt, chiar dacă prin asta mă rănesc pe mine. Tot timpul i-am pus pe ceilalți înaintea mea, și o perioadă mi-a fost bine. Nu mă deranja lucrul ăsta, dar acum mă deranjează, l-am semnalat, însă nu pot să mă schimb în sensul ăsta. A devenit ca un reflex și deși sunt conștientă că nu-mi fac bine, continui, iar după, mă umplu de regrete. De ce nu pot găsi cuvinte care sa poată exprima cu adevarat sentimentele și tot amalgamul de trăiri ce se află în spatele lor? De fiecare dată am impresia că nu reușesc să transmit cu adevarat ceea ce simt. Sentimentele se pierd prin transpunerea lor în cuvinte. Cuvintele devin clișee care nu exprima apoi nimic. Deși sunt simple, cuvintele pot fi interpretabile....e atât de ușor sa te pierzi în analiza lor! Până și lipsa lor semnifica ceva...Tot timpul am senzația că nu sunt înțeleasă. Mă analizez din nou, caut unde greșesc și nu reușesc să găsesc calea de ieșire din cercul asta vicios în care am intrat. Îmi spun of-urile, nu mă înțelegi, mă analizez, nu găsesc soluții, devin frustrată, mă închid în carapace și mă apuc să scriu.
Asta e una din legile conversației cred....ca din mesajul original pe care expeditorul îl are în minte și vrea să-l transmită, numai o mică parte să fie receptată de  destinatar, restul să se piardă undeva pe drum. Imaginează-ți o lume în care tot ceea ce vrei tu să exprimi, ajunge în proporție de 100% la interlocutor! Atunci nu ar mai fi loc de interpretări, nu ar mai exista neînțelegeri, nu aș mai fi nevoită să mă macin și să nu dorm noaptea în căutarea de soluții care să-mi facă comunicarea cu tine mai ușoară,  pentru că tu nu mă înțelegi. Atunci am trăi în asentiment, iar eu aș fi liniștită. Dar din păcate această lume este fizic imposibilă, iar pentru asta eu trebuie să îmi caut cuvintele cele mai potrivite și să le aștern undeva, în speranța că cineva, cândva, undeva le va citi și mă va înțelege.

Tinereţe

Ce frumos era când eram copil.....copil prin clasa aVII-a fără nici o grijă, fără de stres, fără preocupări majore despre viaţă şi despre viitor. Eram doar eu şi Ana şi  trăiam prin întamplarile fraţilor mai mari. Ce ne povesteau ei cand se întorceau de la disotecă, reprezenta subiect de discuţie de măcar 3 zile pentru noi, ne amuzam, din "fazele" lor, făceam "fazele" noastre, şi totul era atât de minunat. Traiam la maxim fiecare clipă, râdeam cu poftă, despicam firul în patru, analizam fiecare gest al fiecărei persoane, fiecare privire, fiecare vorbă cu subînţeles.....eram în mijlocul problemei de fiecare data şi ne simţeam importante( deşi poate nu eram deloc). Eram tratate preferenţial şi toată lumea ne iubea pt că ea era "fata popii " din sat si eu eram prietena ei venita in vizita, si bineinteles eram un subiect de discutie foarte important pentru ca eram "noua". Ne indragosteam si ne dezindragosteam in aceeasi zi, si stateam pana noaptea tarziu cu sufletul la gura, asteptand sa se intoarca fratele ei de la discoteca sa ne mai povesteasca ce s-a intamplat. Ascultam T.a.t.u., ATB si viata parea atat de frumoasa!

Scriu asta pentru ca am fost de curand acasa si am gasit intr-o cutie veche si plina de praf, lucruri, multe si frumoase si pline de insemnatate pentru mine. Scrisori, biletele, oracole, poze, jurnale. Mi-a luat ceva timp sa le citesc, insa mi-a fost tare drag sa-mi trec prin minte again, toata copilaria si toate etapele prieteniei noastre si am realizat ca era cu totul speciala! Suntem total diferite! Eu la medicina, ea a terminat psihologie, eu sunt visatoare ea e cerebrala. Eu sunt lenesa, ea debordeaza de energie de fiecare data! Eu ma plang mult, ea prefera sa isi ascunda adevaratele sentimente! Ea ma coboara cu picioarele pe pamant de fiecare data cand i se pare sa m-am inaltat prea mult deasupra norilor. Am invatat una de la alta multe si inca mai invatam. Desi suntem prietene de aproape 11 ani, inca mai descopar lucruri la ea pe care nu le stiam si asta e o adevarata provocare pentru mine! Ma asculta cu rabdare de fiecare data cand ma plang si cand ma scufund in butoiul cu melancolie si de multe ori cand ne intalnim nu mai apucam sa vorbim si despre problemele ei. Cred ca e singura care ar face orice pentru mine( noroc ca n-am nevoie sa-i cer lucruri dificile de realizat). Ma bucur ca am macar o singura prietena care ma sprijina si ma asculta de fiecare data si care nu stiu daca am sa pot sa reusesc sa o rasplatesc in viata asta pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat in tot acest timp. 

Desi nu mai locuim in acelasi oras, si am inceput sa vorbim din ce in ce mai rar, prietenia noastra rezista! Si asta ma bucura nespus de mult. De fiecare data cand merg acasa, abia astept sa ne intalnim, sa stam la mine acasa la masa din bucatarie la povesti o noapte intreaga si sa nu ajungem la prea multe concluzii.

Mi-e dor de tine draga prietena, de Castelul nostru, de "faze", de chicoteli si de toate lucrurile pe care le faceam impreuna. Sa mergem sa bem o cafea, o bere, doua....sa dam o raita prin magazine, sau sa ne strecuram in club fara sa stie prea multa lume! Sa ne plimbam pe Oituz si sa mancam fornetti sau sa ne luam o sacosa de chips-uri si floricele si sa ne uitam la Titanic a mia oara! Sa ne imbracam cu hainele sora-mii si sa le etalam in Trottoir =)), sa trimitem tone de sms-uri si sa dam petreceri ca "ale noastre", desi imi aduc aminte ca munceam o zi intreaga la curatenie pentru ca totul sa fie "just perfect" pentru petrecere. Sa ne facem planuri nebune pentru viitorul nostru impreuna, si sa incepem sa economisim pentru Cafeneaua noastra! Mi-e dor....de tine!

Miss old times

Dragele mele prietene, regret ca timpul s-a scurs atat de repede pe langa noi, si nu am avut timp sa ne dam seama! Sau poate numai eu nu mi-am dat seama....au trecut aproape 4 ani de cand cercurile noastre de prieteni treptat s-au schimbat pana cand au ajuns sa fie total diferite. Intr-o sesiune de search pe google si pe youtube am gasit ceva ce m-a trimis cu gandul la prietenia noastra de atunci, la timpul pe care il petreceam impreuna si la toate tampeniile pe care le faceam, gen petreceri, farse, filme etc
Daca poate vreodata o sa vedeti asta .....sa stiti ca mi-e tare dor de timpurile de demult, cu greu ma pot desprinde de ele...n-am sa le uit niciodata!
Poate ne vom mai intalni vreodata in aceeasi formula la o sticla de Perla ;)), o punga de seminte, un film si-o barfa buna la mine acasa:P
Invitatia ramane valabila!

Prieteni...

Ce este de fapt prietenia in ziua de astazi? Nevoia poate de socializare? Sentimentul de a nu fi singur?!In orice caz, acest concept, de prietenie, nu mai este clar perceput cum era odata......pe vremurile frumoase cand inca exista respect si bune maniere prin randurile oamenilor! Astazi vreau sa vorbesc despre prieteni. Prieteteni pe care nu-i mai ai, sau pe care nu ti i-ai facut poate niciodata. Prieteni pe care nu-i mai vezi asa de des si regreti asta, prieteni buni, prieteni rai, prieteni care nu-ti mai sunt prieteni, si in fine....prieteni care sunt cu adevarat prieteni.
Desi consider eu ca sunt o persoana sociabila, capabila sa lege relatii de prietenie, gata sa ajute pe oricine cand are nevoie... pentru mine, ¨prieteni¨se rezuma la cateva persoane care cu adevarat respecta puritatea si sensul acestui cuvant. Pot sa le numar poate pe degete, insa lucrul asta nu ma deranjeaza, ba din contra, ma bucura!
Ma bucur ca pot sa am incredere in cineva, ma bucur ca pot sa plang pe umarul cuiva, ma bucur ca pot sa primesc sfaturi pe care sa le aplic si ma mai bucur ca nu am 1 milion de prieteni care sa nu ma cunoasca.
Imi doresc sa pot intoarce timpul inapoi si sa am mai multa grija de prietenii pe care i-am ranit poate fara voia mea. Sau... sa fac poate in asa fel incat.....prietenii pe care nu-i mai am acum sa fie in continuare.....
E frumos cand stai asa si faci planuri, si spui....ce fain ar fi daca as fi spus aia in locul asteia, sau.....ce bine ar fi daca....
Prietenii.....
Prietenii te ranesc, insa pentru ca le esti prieten adevarat ii ierti de fiecare data!
Trecutul te doare oare de fiecare data cand te gandesti la el????