In ultima decada s-au adunat tot mai multe dovezi despre intercomunicarea complexa intre sistemul nervos central (SNC) si activitatea a numeroase organe implicate in homeostazia energetica. Aceasta necesita transmiterea de informatii cheie la creier, si controlul intrarii alimentelor si este o componenta a echilibrului energetic unde semnalizarea endocrina de la periferie la SNC are un rol deosebit de important. Homeostazia energetica consta in procesele interrelationate integrate de creier pentru a mentine depozitele de energie la niveluri potrivite anumitor conditii de mediu. Homeostazia energetica include astfel reglarea nivelurilor de nutrienti in principalele organe de depozitare (grasimea in tesutul adipos, glicogenul in ficat in majoritate) ca si in singe (glucoza sanguina). Creierul primeste continuu informatii despre depozitele de energie si fluxuri prin organele critice, despre hrana ce a fost mincata si absorbita, si despre energia bazala si situationala necesara tesuturilor. Creierul controleaza in schimb tesuturile care au roluri importante in homeostazia energiei, ca ficatul si sistemul musculoscheletal, ca si secretia de hormoni metabolic activi cheie, in principal prin sistemul nervos autonom. Creierul este astfel capabil sa raspunda cererilor in flux si neanticipate prin raspunsuri bine coordonate pentru a preveni scurt-circuitul in depozitele de energie in timp ce mentine homeostaza biochimica. Hormonii si semnalele similare informeaza creierul despre nivelurile de energie, influentind astfel intrarea de energie si deci greutatea corpului.
Ca regula generala, semnalele sosind de la periferie care influenteaza ingestia de hrana si cheltuiala de energie pot fi impartite in doua categorii largi. Una cuprinde semnalele generate in timpul meselor care determina satietatea (senzatiile de plin care contribuie la decizia de a inceta sa maninci) si/sau foame (prelungirea intervalului pina cind reapare dorinta de a minca). Semnalul prototipic al satietatii este peptida duodenala colecistokinina (CCK), care este secretata ca raspuns la lipidul sau proteina din dieta si care activeaza receptori pe nervii locali senzoriali din duoden, trimitind un mesaj creierului prin nervul vag care contribuie la saturatie. A doua categorie include hormoni ca insulina si leptina care sint secretati proportional fata de cantitatea de grasime din corp. Acesti hormoni ai adipozitatii intra in creier transportati prin bariera singe-creier si interactioneaza cu receptori neuronali specifici in principal in hipotalamus pentru a afecta echilibrul energiei. Satietatea si semnalele adipozitatii interactioneaza cu alti factori in hipotalamus si in alte locuri din creier pentru a controla apetitul si greutatea corporala. Greutatea corporala (adipozitatea) este o variabila reglata homeostatic, si mentinerea sa pe termen lung se poate petrece doar printr-o legatura apropiata a ingestiei energiei de cheltuiala energiei. Aceasta inseamna ca in intervaluri lungi cantitatea de hrana consumata trebuie sa furnizeze energie echivalenta cu cantitatea de energie cheltuita. Oamenii, ca majoritatea mamiferelor, se aprovizioneaza cu energie in episoade distincte sau mese. Pentru omul modern, imboldul de a incepe o masa este rareori bazat pe un deficit biologic ca insuficienta de glucoza. Mai degraba, apetitul si ¨foamea" se petrec, si mesele sint initiate bazat pe obicei, timpul zilei, anumite situatii sociale, convenienta, stress, factori care nu sint legati de nevoile energetice si astfel sint nonhomeostatici. Probabil ca asa a fost si in istoria omenirii, cu initierea hranirii guvernata de factori nehomeostatici ca existenta hranei sau existenta unui loc in siguranta pentru a putea minca. Astfel, influenta homeostatica asupra hranei ingerate este deseori lasata pe seama controlului asupra numarului de calorii consumate odata ce incepe masa, adica de dimensiunea/marimea mesei. Multe secretii gastrointestinale ca CCK sint proportionale cu numarul de calorii consumate, si multe din aceste secretii functioneaza ca semnale de satietate pentru SNC pentru a ajuta limitarea marimii mesei.
In contrast cu semnalele satietatii care sint secretate fazic in timpul meselor, semnalele adipozitatii sint mai mult active tonic, oferind un mesaj continuu creierului proportional cu grasimea totala a corpului. Insulina este secretata tonic in cantitati de baza, cu cresteri fazice petrecindu-se in timpul meselor, si ambele componenete ale secretiei insulinei totale (bazala si meta-stimulata) sint direct proportionale cu grasimea corporala. Leptina este secretat in proportie directa cu adipozitatea corpului, urmind un model diurn cu mai putine legaturi directe cu mesele decit insulina. Cum un individ isi schimba greutatea corporala prin restrictie calorica sau mincind peste limita, cantitatile de insulina si leptina secretate in singe se schimba in paralel, si aceasta este reflectata in schimb ca un semnal alterat de grasimea corpului. Aceste semnale de adipozitate interactioneaza cu circuitele neurale anabolice si catabolice, provocand o schimbare in sensibilitatea creierului la semnalele de satietate.
Sursa: doctor.info.ro
