Femeile...

Misterioase....asa suntem noi femeile! Subtile si misterioase inca din adolescenta, de cand am inceput primele schimburi de priviri. Ganditoare in fiecare noapte. Romantice(incurabile), sensibile si spirituale. Discrete.

Cineva imi spunea odata ca "un barbat nu poate fi al unei singure femei!" Si eu nu vroiam sa cred asta si ma incapatanam sa ma inradacinez in lucrurile in care credeam cel mai mult si mai mult si sa nu ma desprind de ele, in speranta ca, lucrurile sacre, iubirea, casatoria, familia, asa vor ramane pe veci si nimeni si nimic nu va putea interveni in cursul lor natural. Credeam intr-o iubire pura, sacra, mistuitoare, care sa te ridice la cer cu o privire. Iubirea romantica, pasionala, cruda si fara interese. Iubirea spirituala. Iubirea aceea care nu mai necesita nimic altceva pentru a te face fericit. Oare mai exista iubirea asta? Oare mai exista barbat al unei singure femei sau nu? Multitudinea de cazuri pe care le cunosc si care imi demonstreaza contrariul ma fac sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam pana acum. Ma fac sa ma indoiesc de mine, de tine si de tot ceea ce am construit in acesti ani.

De ce inseala barbatii?

Am citit multe teorii pe tema asta, si in majoritatea din ele 'femeia' era vinovata! Femeia s-a plafonat, femeia nu se mai aranjeaza cum o facea, nu se mai duce la coafor de n ori pe saptamana, nu se mai preocupa de imaginea ei etc etc. De ce? Pentru ca a coborat de pe piedestal pentru El. Nu mai e diva care a cunoscut-o cu cativa ani in urma si s-a transformat intr-o casnica full-time ce face curatenie, mancare, spala si calca pentru El, ca sa fie el fericit, sa arate bine si prezentabil si sa gaseasca in fiecare zi mancarea pregatita cand ajunge acasa. Pentru El, si nu pentru Ea. Nu mai e misterioasa, nu mai e spirituala pentru ca nu mai are timp. Tot ceea ce face, o face pentru El si asta ii ocupa tot timpul. Insa El nu vede nimic din toate astea. Vede doar gradul de degradare ce creste pe zi ce trece, vede ridurile si cearcanele ei si nu se gandeste ce le-a determinat, vede kilogramele in plus, vede tristetea din ochii ei si nu stie ca e din cauza lui. Si cauta sclipirea in alta parte! Cauta ceva ce a avut, dar a pierdut fara macar sa-si dea seama cand si cum s-a intamplat asta. Nici macar nu se chinuie sa vada cauza.

Nu se gandeste la cat de multe complexe i-a creat femeii de langa el, cat de multe temeri si frici, cat de mult a schimbat-o! Nu se gandeste cate nopti nu a dormit Ea gandindu-se la El, desi erau in acelasi pat. Nu se gandeste cate cate lacrimi au curs si dintre astea oare cate au fost de fericire si cate de tristete?!.....el nu se gandeste la consecintele actelor sale! Niciodata! Ea e vinovata de tot! Si tot femeia trebuie sa fie cea care trebuie sa-i deschida ochii, sa-l aduca pe calea cea buna. Ea trebuie sa-l impulsioneze sa faca ceva, orice, pentru ca el singur nu face nimic, se complace si cauta in alte parti! El nu e vinovat niciodata! Concluzia, ca in spotul ala publicitar" nu mai esti femeia de care m-am indragostit!" si punct.

Teama asta ca barbatul meu sa nu fie determinat sa fuga si sa caute fericirea in bratele altei femei, asa cum majoritatea din ei o fac ma chinuie pe zi ce trece mai mult. Ce ii determina sa faca aceasta greseala? Cum pot trada sentimentele omului cu care au trait atata amar de vreme impreuna fara macar sa se gandeasca la consecinte?

Ma face sa fiu atenta la tot, la mine, la el, la altii. Ma face geloasa pana la extrem. Si desi ma chinui sa inteleg ce procese se produc in neuronii lor in momentele alea in care decid sa se duca la alta femeie sa-si gaseasca fericirea, cel mai probabil nu am sa reusesc sa aflu ce se intampla si de ce? niciodata. Ma gandesc ce Dumnezeu au femeile alea altceva din ce femaia de langa ei nu are? Si ajung la concluzia ca nu e cu nimic diferita.

Doar ca e Altcineva.