Wild Ones -- Myriam Fares & Flo Rida, ميريام فارس و فلو ريدا -- Coke Stu...

Despre mine

Scriu pentru că asta mă liniștește. Pentru că nu pot și nu am cui să-i spun toate câte se întâmplă înăuntrul meu, sau dacă aș face-o nu ar reuși nimeni să mă înțeleagă cu adevărat și atunci m-aș simți poate și mai singură și neajutorată. Sunt schimbătoare. Pe parcursul unei zile dispoziția mea variază în fel și chip, de uneori și eu rămân surprinsă de reacțiile pe care le am sau nu în legătură cu o anume întâmplare sau conversație sau gest. Nu sunt hotărâtă. Îmi trebuie foarte mult timp să mă decid asupra unui lucru și simt că de fiecare dată am nevoie de un ajutor din afară pentru a lua decizia respectivă, iar după ce o fac, de fiecare dată mă macină gândul de a nu fi cea corectă. Mă încăpățânez să nu reacționez la schimbări. Nu-mi plac schimbările. Pentru mine, orice modificare în program, în stilul de viață, în viața de zi cu zi aduce după sine un amalgam de trăiri și o multitudine de întrebări, majoritatea fără răspuns care mă macină și implicit mă chinuie, reacții care mă secă de puteri, mă demoralizează și mă aduc într-o stare de nervozitate maximă. Mie îmi plac lucrurile planificate, organizate și fără prea multe elemente surpriză pentru că am senzația că astfel sunt protejată de exterior. Eu nu știu să spun nu, eu nu știu să reacționez în favoarea mea într-o situație care mă ia prin surprindere și astfel ajung de fiecare dată la concluzia că eu ajung să fiu cea care are ceva de pierdut de fiecare dată. Și de fiecare dată când pierd ceva, îmi propun să mă schimb, să nu mai fiu așa soft și sweet, astfel încât data viitoare când am să fiu pusă într-o situație asemănătoare să nu mai pățesc la fel și implicit să nu mai sufăr. De asta scriu. Să mă eliberez de povara unor situații în care nu am reacționat cum aș fi vrut, a unor conversații în care nu am spus tot ce am simțit iar asta m-a făcut să sufăr. Pentru că față în față nu pot fi niciodată sinceră pe deplin, nici cu ceilalți și nici cu mine. Simt că dacă aș spune tot ce cred și ce gândesc clar, tare și răspicat asta i-ar răni pe ceilalți mai mult decât dacă n-aș face-o, dar faptul că țin toate lucrurile astea numai pentru mine îmi macină sufletul. Deci, trebuie să mă eliberez cumva de vină ca să pot trece mai departe, iar data viitoare să pot să fiu la fel de zâmbitoare când aprob ceva cu care nu sunt de acord, sau când mint frumos doar pentru a nu răni pe celălalt, chiar dacă prin asta mă rănesc pe mine. Tot timpul i-am pus pe ceilalți înaintea mea, și o perioadă mi-a fost bine. Nu mă deranja lucrul ăsta, dar acum mă deranjează, l-am semnalat, însă nu pot să mă schimb în sensul ăsta. A devenit ca un reflex și deși sunt conștientă că nu-mi fac bine, continui, iar după, mă umplu de regrete. De ce nu pot găsi cuvinte care sa poată exprima cu adevarat sentimentele și tot amalgamul de trăiri ce se află în spatele lor? De fiecare dată am impresia că nu reușesc să transmit cu adevarat ceea ce simt. Sentimentele se pierd prin transpunerea lor în cuvinte. Cuvintele devin clișee care nu exprima apoi nimic. Deși sunt simple, cuvintele pot fi interpretabile....e atât de ușor sa te pierzi în analiza lor! Până și lipsa lor semnifica ceva...Tot timpul am senzația că nu sunt înțeleasă. Mă analizez din nou, caut unde greșesc și nu reușesc să găsesc calea de ieșire din cercul asta vicios în care am intrat. Îmi spun of-urile, nu mă înțelegi, mă analizez, nu găsesc soluții, devin frustrată, mă închid în carapace și mă apuc să scriu.
Asta e una din legile conversației cred....ca din mesajul original pe care expeditorul îl are în minte și vrea să-l transmită, numai o mică parte să fie receptată de  destinatar, restul să se piardă undeva pe drum. Imaginează-ți o lume în care tot ceea ce vrei tu să exprimi, ajunge în proporție de 100% la interlocutor! Atunci nu ar mai fi loc de interpretări, nu ar mai exista neînțelegeri, nu aș mai fi nevoită să mă macin și să nu dorm noaptea în căutarea de soluții care să-mi facă comunicarea cu tine mai ușoară,  pentru că tu nu mă înțelegi. Atunci am trăi în asentiment, iar eu aș fi liniștită. Dar din păcate această lume este fizic imposibilă, iar pentru asta eu trebuie să îmi caut cuvintele cele mai potrivite și să le aștern undeva, în speranța că cineva, cândva, undeva le va citi și mă va înțelege.