Aripi de clipe

Mi-e dor de mare! mi-e dor de zile nebune de vara cand nu exista trecut, nu exista viitor ci exista numai prezentul! Clipele alea pline de parfum care-ti raman intiparite in minte....si de fiecare data cand simti acea mireasma, fie ca au trecut un an, doi...de fiecare data traiesti cu aceeasi intensitate clipele... Dar ce sunt clipele? Sunt bucati marunte de amintiri! Amintiri frumoase pe care le pastrezi toata viata ascunse de gandurile curioase ale celorlalti. Pentru ca tu nu vrei ca amintirile tale sa fie patate. vrei sa ti le amintesti exact asa cum au fost, cu acelasi parfum, cu aceeasi intensitate, intr-un acelasi etern prezent in care ai simtit ca din omida care erai, te-ai transformat in fluture! Un fluture cu aripi falnice si pline de culoare. Un fluture care in zborul sau nestins a reusit sa atinga norii, sa atinga cerul! a reusit sa-si transforme visele in realitate. Desi...
realitatea cruda l-a intemnitat! Cu ce? Cu cuvinte! Cuvinte mari si grele ce i-au frant fluturelui aripile! Cuvintele sunt arme! sunt arme cu tais dublu... nu stii niciodata care din partea cuvantului a lovit mai tare, mai greu, astfel incat sa provoace o rana atat de adanca in aripile fluturelui. Te-ai gandit vreodata cate din cuvintele tale au provocat bucurie unei persoane si cate suferinta?
Dar fluturele si-a continuat zborul. desi ranit, si cu visele naruite si distruse rand pe rand, a realizat ca, acele cuvinte lui nu-i erau de folos. "Daca ochii lui nu-ntelegeau ce sufletu meu ii striga, cum aveau cuvintele sa-l faca sa vada?!"