luni, octombrie 17, 2011

Tinereţe

Ce frumos era când eram copil.....copil prin clasa aVII-a fără nici o grijă, fără de stres, fără preocupări majore despre viaţă şi despre viitor. Eram doar eu şi Ana şi  trăiam prin întamplarile fraţilor mai mari. Ce ne povesteau ei cand se întorceau de la disotecă, reprezenta subiect de discuţie de măcar 3 zile pentru noi, ne amuzam, din "fazele" lor, făceam "fazele" noastre, şi totul era atât de minunat. Traiam la maxim fiecare clipă, râdeam cu poftă, despicam firul în patru, analizam fiecare gest al fiecărei persoane, fiecare privire, fiecare vorbă cu subînţeles.....eram în mijlocul problemei de fiecare data şi ne simţeam importante( deşi poate nu eram deloc). Eram tratate preferenţial şi toată lumea ne iubea pt că ea era "fata popii " din sat si eu eram prietena ei venita in vizita, si bineinteles eram un subiect de discutie foarte important pentru ca eram "noua". Ne indragosteam si ne dezindragosteam in aceeasi zi, si stateam pana noaptea tarziu cu sufletul la gura, asteptand sa se intoarca fratele ei de la discoteca sa ne mai povesteasca ce s-a intamplat. Ascultam T.a.t.u., ATB si viata parea atat de frumoasa!
Scriu asta pentru ca am fost de curand acasa si am gasit intr-o cutie veche si plina de praf, lucruri, multe si frumoase si pline de insemnatate pentru mine. Scrisori, biletele, oracole, poze, jurnale. Mi-a luat ceva timp sa le citesc, insa mi-a fost tare drag sa-mi trec prin minte again, toata copilaria si toate etapele prieteniei noastre si am realizat ca era cu totul speciala! Suntem total diferite! Eu la medicina, ea a terminat psihologie, eu sunt visatoare ea e cerebrala. Eu sunt lenesa, ea debordeaza de energie de fiecare data! Eu ma plang mult, ea prefera sa isi ascunda adevaratele sentimente! Ea ma coboara cu picioarele pe pamant de fiecare data cand i se pare sa m-am inaltat prea mult deasupra norilor. Am invatat una de la alta multe si inca mai invatam. Desi suntem prietene de aproape 11 ani, inca mai descopar lucruri la ea pe care nu le stiam si asta e o adevarata provocare pentru mine! Ma asculta cu rabdare de fiecare data cand ma plang si cand ma scufund in butoiul cu melancolie si de multe ori cand ne intalnim nu mai apucam sa vorbim si despre problemele ei. Cred ca e singura care ar face orice pentru mine( noroc ca n-am nevoie sa-i cer lucruri dificile de realizat). Ma bucur ca am macar o singura prietena care ma sprijina si ma asculta de fiecare data si care nu stiu daca am sa pot sa reusesc sa o rasplatesc in viata asta pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat in tot acest timp. 
Desi nu mai locuim in acelasi oras, si am inceput sa vorbim din ce in ce mai rar, prietenia noastra rezista! Si asta ma bucura nespus de mult. De fiecare data cand merg acasa, abia astept sa ne intalnim, sa stam la mine acasa la masa din bucatarie la povesti o noapte intreaga si sa nu ajungem la prea multe concluzii.
Mi-e dor de tine draga prietena, de Castelul nostru, de "faze", de chicoteli si de toate lucrurile pe care le faceam impreuna. Sa mergem sa bem o cafea, o bere, doua....sa dam o raita prin magazine, sau sa ne strecuram in club fara sa stie prea multa lume! Sa ne plimbam pe Oituz si sa mancam fornetti sau sa ne luam o sacosa de chips-uri si floricele si sa ne uitam la Titanic a mia oara! Sa ne imbracam cu hainele sora-mii si sa le etalam in Trottoir =)), sa trimitem tone de sms-uri si sa dam petreceri ca "ale noastre", desi imi aduc aminte ca munceam o zi intreaga la curatenie pentru ca totul sa fie "just perfect" pentru petrecere. Sa ne facem planuri nebune pentru viitorul nostru impreuna, si sa incepem sa economisim pentru Cafeneaua noastra! Mi-e dor....de tine!

live long, love strong, die stronger

Cam când ştii că e de ajuns? Când poţi spune oare că nu se mai poate aşa şi că vrei să înceteze în momentul ăsta?! Când te poţi desprinde de nişte rigori şi monotonii care ţi-au acaparat viaţa încetul cu încetul fără ca tu să simţi măcar că asta se întâmplă......şi care cu fiecare clipă te fac mai nefericit?!

Simt un miros de parfum, şi nu e al meu! Şi oricât de mult mi-aş dori să fie, nu e! E frig aici.....aici şi în sufletul meu, pentru că mă simt singură! Şi zac în aceeaşi neştiinţă în care plutesc în derivă încă dinainte ca tu să mă ştii, şi îmi plâng de milă cum ştiu eu să fac mai bine şi o fac de fiecare dată când mă împotmolesc în gânduri şi mă blochez la idei fixe despre cum ar trebui să fie de fapt lucrurile şi nu sunt. Aud în fiecare zi aceleaşi lucruri. Aceleşi lucruri care mă fac să mă simt mică şi neajutorată în lumea asta mare. Aceleşi lucruri care mă fac să simt că nu am nici un scop suprem, nici un target real de care să mă agăţ şi să-mi spun: pentru asta mă aflu aici!

Ce caut eu aici? Ce caut cu atâta ardoare încât mi-am întunecat judecata? Îmi creez singură nefericiri şi caut să despic firul în patru numai să simt că am un scop în asta.Caut iluzii oare? Oare...

Dacă ai fi aici ai înţelege! Sau poate nu..... Sau, poate că nu ai inţeles niciodată!
Eu am nevoie să fiu liberă în lumea mea! Acolo unde pot să  visez fără a mi se spune 'esti prea visătoare', pot să exagerez, să plâng şi să mă înconjor de soldăţeii mei de plumb, care, mă protejează de lumea reală. Ei nu sunt răi! Ei nu greşesc! Ei sunt acolo!


luni, iunie 06, 2011

Abstract...

Deci...da! Evenimente dupa evenimente, incurcaturi, umblatura, telefoane peste telefoane, neintelegeri, ipocrizie, coruptie, fitze peste fitze. Cam astea sunt in mare cuvintele care ar descrie cel mai bine si mai exact mediul in care traim, in care ne petrecem aproape 12 ore din zi si anume UMF-ul. HAOS!
Nimeni nu stie nimic, nimeni nu comunica cu nimeni, ai bani...iei 10, n-ai bani....mai vino si la vara, "eu nu va dau note pentru ca Decanatul nu ne da conditii".....Ce inseamna toate astea? Sa ma lamureasca si pe mine cineva competent, pentru ca nu mai inteleg. Cine suntem noi? Cine credeti voi ca suntem noi? Jucariile voastre? Pe care va permiteti sa le aruncati de colo-colo....bataia voastra de joc? Cine suntem noi?

Noi suntem viitorul? Si ce viitor vreti voi sa avem cand va bateti joc de noi.....cand ne aplicati trauma dupa trauma zilnic, cand nu va pasa de timpul nostru, de banii nostri si de sentimentele noastre....cand nu va pasa ce repercursiuni or sa aiba toate astea asupra noastra, asupra voastra, asupra tuturor la un moment dat....

"Studentii sunt spectatori, ei doar dau senzatia ca inteleg insa nu inteleg NIMIC" asta se pare ca este parerea lor despre NOI!
Deci...da!

joi, aprilie 07, 2011

Back

In Romania nu se mai face scoala!
Cam asta este concluzia mea dupa o saptamana plina! Plina de nervi( din pricina altora), plina de foiala si de cautat amfiteatre in care sa se tina stagii! Da, am ajuns sa facem stagiile de semiologie medicala in amfiteatru, o serie intreaga, 100 de studenti( dintre care 60 dorm) si un singur cadru didactic, care, in aceeasi masura ca si noi( unii dintre noi)este lovit de sistem si obligat sa faca ceva ce nu-i place sa faca! Desi ne-am luptat sa schimbam ceva, decanatul se spala pe maini si "pentru o singura saptamana nu modifica orarul". Dar bine fratilor, problema era inca de la inceput, s-a semnalat, s-a anuntat iar voi asteptati sa treaca( sa gaseasca studentii solutii pt voi), si eventual dupa ce trece miraculoasa saptamana sa rasuflati usurati. Da..... Sigur ca da! ABSOLUT! ....mai absolut ca vodka! Dupa tot tam-tamul cu " la chirurgie nu se fac ore" dupa implementarea caietelor de prezenta( care sunt facute sa monitorizeze prezenta cadrelor didactice la cursuri!!!!! si nu a studentilor cum ar fi crezut toata lumea), dupa tot interogatoriul despre care disciplina nu-si face treaba mai mult decat alta si toate aceste "adevarate" probleme, va astptati de la noi sa facem scoala!!!!!! Scoala de calitate!
UNDE?
Noi, studentii nu suntem vinovati ca, cadrele didactice nu-si fac treaba( cei care nu si-o fac) dar pe aia care si-o fac, cu placere si care sunt intradevar dedicati studentilor de ce ii manjiti cu noroi? Pe ei de ce nu-i ajutati sa faca un invatamant de calitate? De ce nu ganditi un pic orarele alea cand le faceti, poate asa nu se mai suprapun 200 de oameni intr-o clinica de 50 mp in acelasi timp, cu 3 cadre didactice care, se presupune ca ar trebui sa ne invete, 7 ore ca atat e in programa si sa ne mai puna si note! Dar situatiile extreme cer masuri extreme!
Ce-am inteles dintr-o saptamana la nefro la parhon? NIMIC!
In prima zi....pauza! am asteptat o ora pe hol pana s-a gandit cineva sa ne repartizeze si pe noi la cativa doctori( majoritatea rezidenti) si in cateva saloane! la 9 fix a trebuit sa plecam ca, de....trebuia sa ajungem la Spiridon. Doctorii vin la si 15 si pun absent la toata grupa!
A doua zi....de ce-ati plecat asa devreme?(bineinteles de la 7 jumate pana la 8:45 pauza.....asistentii de grupa sunt la raport)
A treia zi....unii au avut liber, altii nu, altii aveau joi.......Pana la urma noi......noi ce facem? "faceti 4 stagii din 5"
A patra zi......
-"stiti.....unii din colegii mei au primit absent pt ca nu au venit ieri. Pana la urma facem 4 sau 5 stagii?"
- "5"
- "si ce facem ca marti mi-ati spus ca facem 4"
- "stai linistita ca nu o sa aiba nimeni absent in ziua aia"
PROBLEM SOLVED
Si in fine.....ultima zi.....pe hol....am reusit si eu sa-mi vad asistentul de grupa, (cum arata, pt ca nu-l vazusem pana atunci) Am citit ecusonul( cat am stat acolo 4 zile m-am specializat in citit ecusoane) si plina de entuziasm ma duc la colegii mei in salon sa le zic" Fratilor, azi cred ca facem si noi ceva ca l-am vazut pe d-l doctor! Haide-ti si voi pe hol sa-l vedeti!" Statea de vorba cu cineva, apoi...........a plecat!
Deci....concluzii:lipsa de organizare, dezinteres, dezinteres de doua ori, Ne-am plimbat pe drumuri, am cheltuit o gramada de bani pe taxi, m-am enervat, mi-am revenit, nu am invatat nimic!! La examen.....nici nu vreau sa ma gandesc.
Probabil ati spune ca, studentul care invata se descurca si singur insa nu e chiar asa! cel putin in mediul asta NU! Eu cand am sa fiu doctor, mare doctor, o sa am nevoie sa-mi amintesc pacienti si cazuri si diagnostice pt ca la carte pot apela oricand!

Asa ca Ni se fura tineretea( copilaria si inocenta ne-au furat-o de mult)! Ni se fura meritele! Ni se fura dreptul de a fi invatati
!
Da!!! si se fura la strada mare!

vineri, martie 04, 2011

Sa prinzi radacini

Cand aparent toate lucrurile din viata mea sunt frumoase si roz si toate problemele sunt rezolvate, in gandurile mele se nasc idei sumbre si triste legate de viitor. De ce? De ce nu pot sa iau lucrurile ca atare si sa ma bucur de prezent? De ce nu pot sa am incredere? in mine, in el, in tot ce am reusit sa obtinem impreuna pana acum,lucru care se cheama relatie?! De ce am senzatia ca exista totusi lucruri pe care nu mi le arata, nu mi le impartaseste( ca sa nu spun ca mi le ascunde) si pe care vreau cu atata nerabdare sa le aflu? ma intreb....toata lumea e la fel ca mine? Sau sunt eu vreun fel de specimen unic si total diferit de ceilalti pentru ca de ceva vreme ma simt singura in universul asta suprapopulat, singura si neinteleasa! De ce oare imi complic atat de mult existenta cu intrebari la care probabil nu o sa primesc niciodata raspuns, cand foarte simplu as putea sa trec peste, sa uit, sa-mi continui existenta monotona si goala de tot ce se poate numi palpitant?! Simt ca nu apartin! Iar pentru mine era foarte important sa simt ca apartin, unui loc, unui grup, unei relatii, unei familii... Apartamentul in care stau cu chirie mi-e urat...nu pot sa-l sufar, prefer sa-mi pierd vremea la facultate sau prin oras decat sa ajung acasa si sa ma astepte ....o chiuveta plina de vase (nespalate bineinteles), un hol plin de papuci si o camera plina de haine insirate cat vezi cu ochii in fiecare zi.....nu simt ca sunt acasa. la facultate nu reusesc sa leg prietenii.....prietenii adevarate!
Something's wrong with me, but i don't know what!
Cu ceva timp in urma nici nu ma gandeam la asta.Stiam ce vreau de la viata, stiam ce e important pentru mine, stiam care-mi sunt prietenii, acum nu mai stiu nimic din toate astea!
Cum naiba sa fii optimist cand simti ca pur si simplu nu mai rezisti? Nu pot face fata la toate lucrurile pe care le am de facut si asta ma deprima. ma deprima pentru ca ma gandesc la viitorul meu, Viitorul meu ca doctor si viitorul meu ca sotie...mama etc. Nu o sa fiu niciodata un doctor de succes la fel cum nici o sotie buna nu pot fi. Nu poti sa le impaci pe amandoua intr-un singur ambalaj...si e dureros pentru ca nu m-am gandit la asta niciodata din punctul asta de vedere.
Nu am prieteni.....sau poate nu simt nevoia sa-i am, pentru ca stiu ca ei nu simt la fel ca mine si nu ma inteleg! Ma plang...poate ca ma plang prea mult sau prea des sau ambele variante, insa sincer m-am cam saturat sa fiu cea care trebuie sa le faca pe toate si sa le faca bine.
Sunt doua Eu-ri....una acasa si una la facultate, total diferite intre ele...

marți, februarie 15, 2011

Fuse şi se duse

A trecut si sesiunea! Magnifica sesiune a anului III de medicinist, mult lăudată şi aşteptată şi plină de nedreptăţi.....A trecut! Asta e cel mai important, deşi sunt convinsă că majoritatea dintre noi avem nemulţumiri cu nemiluita. Eu una am, însă sunt convinsă că, aşa cum merg treburile acum în sistem, eu singură nu pot muta munţii din loc, la fel cum nici cu o floare nu se face primăvară. Pentru schimbările necesare nouă e nevoie de mult mai mulţi de unul! Deci....de unde să încep???? Încep cu....faptul că sunt în sfârşit în vacanţă! Şi mă plictisesc groaznic....nu credeam că o să fiu capabilă in final să pot afirma acest lucru, însă se întâmplă. Eram în sesiune şi abia aşteptam să trecă, să reuşesc şi eu să lenevesc all day long, să mă uit la filme toată ziua şi să fac lucruri pe care în mod normal în timpul sesiunii nu reuşesc să le fac(cum ar fi să mai ies şi eu pe afară la plimbare, prin oras, etc.) E a doua zi de vacanţă şi mă plictisesc. Oare studenţii la medicină, după primii doi ani in care stau pur si simplu cu capul în cărţi toată ziua, ajung într-un punct în care nu mai sunt în stare să facă şi alte lucruri????