Merita oare?!

De ce lucrurile nu sunt roz cand ar trebui sa fie?
Stau si ma gandesc deseori la viata si la toate sensurile ei posibile....si la ce ar putea sa insemne acest cuvant simplu. Ma intreb de ce oamenilor buni li se intampla lucruri ingrozitoare si oamenii care nu prezinta nici macar un gram de bunatate in sufletul lor scapa cu lucruri grave? Ma intreb de ce sunt copii abandonati in spitale? Ma intreb de ce atunci cand toate lucrurile par asezate la locul lor, exact asa cum trebuie sa fie, si lumea ta pare fericita, linistita si pe fagasul ei, trebuie sa apara cate ceva care sa-ti disloce din nou toate trairile si sentimentele si toata fiinta ta, si tot efortul tau de pana atunci sa se risipeasca undeva in neant si nimic sa para ca nu mai are sens.
E deprimant sa vezi cum oamnenii in care ai incredere te dezamagesc! E trist sa simti ca lupti in van pentru ceva care credeai ca merita dar s-a dovedit a fi o iluzie.
De ce oamenii sunt rai?
Chiar trebuie sa fim rai? Chiar trebuie sa fim incruntati si sa raspundem monosilabic la intrebari cu un ton incarcat de furie, teama, frustrari....?!
De ce suntem diferiti? Daca am fi fost la fel cum ar fi fost oare? Ar mai fi existat nelamuriri? M-as mai fi gandit oare la ce simti tu daca si eu as fi simtit la fel ca tine? M-as mai fi intrebat eu oare la ce te gandesti daca as fi stiut deja ca tu gandesti la fel ca mine? Te-as mai fi intrebat oare.....?
Vazusem aseara un spot publicitar/videoclip/ce-o fi fost el, care m-a impresionat. Era vorba despre a-i ajuta pe cei din jurul tau, ca la randul tau sa primesti si tu ajutorul atunci cand ai nevoie de el. Foarte frumos realizat .....impresionant. Nu pot sa nu ma intreb oare cum ar fi lumea nostra daca am reactiona cu totii ca cei din clipul respectiv?! daca iti scapa ceva din mana sa vina cineva sa ti le inapoieze, daca esti insetat sa ti se ofere un pahar cu apa, daca ai bagaje multe sa-ti sara cineva in ajutor.....etc. Oare chiar nu mai putem fi capabili de gesturi gratuite? Oare chiar nu mai exista nici o farama de respect si de bunatate in noi?
Mergeam azi pe strada si chiar am vrut sa fiu atenta la fetele oamenilor, la gesturile lor, la cuvintele lor.....si am ramas uimita de cat de multa tristete, furie, frustrare am intalnit. Oare nimeni nu mai zambeste doar pentru ca azi a dat soarele si e o zi minunata?! Oare chiar vrem sa fim asa mohorati si monosilabici? Toata lumea are griji, probleme, boli, lipsa de bani etc. insa chiar merita oare ca toate astea sa ne transforme in oamenii rai, urati si ignoranti care vom deveni in scurt timp daca nu facem nimic in sensul asta?!
Merita oare?

I'm gonna be a doctor!

Desi au trecut 4 ani de facultate, pana recent n-am realizat ca.......voi fi DOCTOR full time cu un catralion de responsabilitati! Totul era asa....o masa amorfa de ganduri undeva departe in planurile mele de viitor, care nici macar nu erau concretizate in mintea mea. Ceva de genul " Cand voi fi mare.....".Nu stiam ce vreau, ce specialitate sa imi aleg si asta ma facea sa simt ca de fapt nu apartin. Acum, dupa o introspectie laborioasa, mi-am dat seama de foarte multe lucruri. Mi-am dat seama ca, n-am dat importanta multor lucruri in decursul acestor 4 ani, si ca regret asta acum si am mai realizat ca sunt de fapt in stare de mult mai mult decat imi imaginam. Insa, bine ca m-am desteptat la timp! Cand am intrat in anul III, in clinica pentru prima data la pacienti, toata lumea se astepta sa ma bucur enorm, sa-mi placa infinit mai mult decat primii doi ani in care stateam practic pe bancile facultatii si toceam, insa pentru mine a fost putin dezamagitor. Aveam multe asteptari, visam la o viata asa cum vedem in Grey's Anatomy sau in House, iar adevarata viata din spitalele din Romania, unde primele fraze de la asistentii nostri de grupa erau" In tarile dezvoltate se face asa, dar la noi.....din lipsa de fonduri, se face invers" sau " afara se foloseste medicamentul asta, dar noi nu-l avem" etc. m-au facut sa nu-mi placa. Mergeam la pacienti, faceam anamneze si....cam atat, si totul era o rutina fara implicare emotionala. De multe ori nu reuseam sa vad imaginea de ansamblu. In mintea mea ma obligam sa "raman pe bancile facultatii" si sa fac totul "didactic", pentru ca simteam ca daca o fac asa, dezamagirea data de nenumaratele lipsuri ale sistemului nostru de sanatate n-o sa ma afecteze.
Acum, recent, intr-o dimineata cand am intrat in clinica, m-a cuprins un sentiment de coplesire. Ma uitam la pacienti si dintr-o data in mintea mea s-au produs niste schimbari. Am realizat ca de fapt a trata un pacient nu inseamna numai anamneza si diagnostic diferential ci mult mai mult de atat. Trebuie sa reusesti sa te conectezi cu pacientii tai la un nivel mai inalt si sa creezi o relatie de incredere, deci implicit trebuie sa ai o un anumit grad de implicare emotionala.
Ca studenta, am intampinat nenumarate dificultati in a realiza aceasta relatie cu pacientul din nenumarate motive. Pacientii nu au incredere in noi, pentru ca suntem studenti. Imi amintesc ca faceam anamneze si abia scoteam cateva lucruri de la ei, iar cand venea doamna doctor erau atat de vorbareti de nu-ti poti imagina si dadeau informatii total diferite fata de cele pe care le aflasem noi. Doctorii stiau tintit cum sa intrebe astfel incat sa primeasca un raspuns. Noi......stateam si ne minunam!  Am increderea ca odata cu trecerea timpului, si cu intalnirea a mai multor tipuri de pacienti, voi reusi sa-mi modulez comportamentul in functie de fiecare si astfel voi reusi sa creez relatia de incredere.
Cand ma gandesc la faptul ca, toate eforturile pe care le facem acum, si toate chinurile groaznice ale studentiei prin care trecem cu totii se vor finaliza cu titlul de DOCTOR, am un sentiment de bucurie si in acelasi timp de teama. Ceva ce nu cred ca pot sa descriu in cuvinte, o emotie profunda.....si in acelasi timp o spaima care ma ingheata. Cred ca cel mai groaznic gand al meu este sa nu fiu un doctor bun. Acum......singurul lucru pe care pot sa-l fac este sa invat, sa invat si  iar sa invat, si sa sper ca tot ceea ce invat acum sa ma ajute in viitoarea mea cariera.
I'm gonna be a DOCTOR! Isn't that great?!

Linkin Park - Rolling In The Deep (Adele Cover - Live)

uite-asa ma bate gandu', sa-mi vand casa si pamantu'

Si uite-asa imi strici tu ziua din nou! Ziua mea atat de frumoasa si atat de plina de planuri.....cu doar un simplu telefon, care nici macar nu trebuia sa existe! Si care pana in momentul respectiv era atat de frumoasa, si eram atat de mandra de mine pentru tot ce realizasem astazi! Si iar se repeta aceeasi vesnica istorie si probabil aceeasi vesnica discutie cu aceleasi scuze patetice pe care, probabil ca iar o sa le inghit ca pe o prajitura servita frumos pe farfurie! Si cand totul era mai minunat si mai dragut, ca o adevarata poveste de dragoste de Barbara Cartland, tu iar faci figuri! Dar cum nici o minune nu dureaza mai mult de trei zile, ce ma asteptam ca data asta sa dureze?! Ce copil sunt! Sunt un pachet de nervi, si ai face bine sa te pregatesti, pentru ca eu m-am saturat de toanele tale si de azi e bine, maine nu-i! Ce inseamna asta? Unde te crezi?
Ba bine ca acum nu mai am chef de nimic si ma enervez maxim ca depind de toanele tale si ca, printr-un simplu gest reusesti de fiecare data sa ma faci sa-mi schimb dispozitia pe urmatoarele 3 zile!

Andre Rieu - Shostakovich' Second Waltz

Cura again

Cura care am postat-o mai demult sub denumirea Cura mea de slabire :D am tinut-o atunci....am slabit, ce-i drept nu cat prezicea cura ca o sa slabesc, dar a fost bine o perioada. N-am tinut-o pana la capat( aspect foarte important!!!!!) insa cat a fost, totalul de vro 7 kg in....vreo 3 saptamani! Adica....foarte bine! Vre-un an, asa, n-am mai pus nimic inapoi, desi mancam, de toate si tot ce-mi poftea inimioara. Apoi....a urmat anul 1 de facultate si de-aici distractia! Kilograme peste kilograme, adunate si nescazute nici unul, deci......nasol!

Acum, sta altfel treaba! De aproximativ 2 luni m-am mobilizat! Trebuia sa ma mobilizez, avand in vedere ca in cateva luni am nunta, si conditia era sa slabesc si sa arat bine intr-o rochie de mireasa, nu sa arat ca Coana Chirita la Teatru! Aveam motivatia!

Am inceput dieta! Incantata pana peste limite la inceput! Cantarul era acum prietenul meu cel mai bun, mai ales cand vedeam de la o zi la alta ca scad kilogramele, insa de vreo luna......se incapataneaza sa stagneze si asta ma nelinisteste la culme.

Am inceput si masajul.....dureros maxim! insa ce sa fac......sufar pentru scopuri nobile! Saptamana viitoare incep si aerobic. Poate asa fortez un pic cantarul sa scada din nou!

Ma simt bine totusi, am slabit vreo 6-7 kg, desi nu simt prea mare diferenta inca! Mai trebuie sa slabesc 20 Kg! inca 6 luni de chin si de abtineri, si poate si mai mult, pentru ca am de gand sa nu ma las pana nu reusesc! Cat am sa slabesc pana la nunta, o sa fie ok, daca nu reusesc sa ajung la greutatea dorita, am sa continui pana reusesc! Sunt optimista! Desi acum stagnez in scaderea in greutate, ma gandesc ca nu se poate sa nu slabesc, mai ales ca tin si dieta, fac si masaj si o sa fac si sport, deci.....toate tind sa mearga spre bine!

Dieta e hiperproteica si hipoglucidica, adica in traducere libera.....multa carne, deloc amidon! Ma simt bine fizic, nu ma simt slabita, nu cred ca am facut cetoza inca, dat fiind si faptul ca slabesc greu si deci grasimile se degradeaza in cantitate mica. Nu am gustul metalic specific! Asadar, totul merge spre bine! Sunt incantata! Abia astept sa ma vad asa cum mi-am dorit intotdeauna! Sa pot sa port orice tip de haine si sa-mi stea bine, sa nu mai am complexul asta care vreme de multi ani m-a chinuit si m-a determinat sa ma retrag in cochilia mea si sa ma izolez treptat de restul lumii. Eu nu ieseam in oras, eu nu ieseam in club pt ca era un chin sa-mi gasesc hainute potrivite, care sa-mi stea bine! Ajunsesem sa-mi pierd increderea in mine, insa vreau ca toate astea sa se schimbe! Vreau sa ajung sa port ,muntele de haine cere nu-mi mai vin si care odata erau perfecte si pe care mi-a fost mila sa le dau sau sa le arunc, in speranta ca voi reusi odata si odata sa slabesc!

Despre iubire

"E periculos sa iubesti.Iubirea e ca un drog.La inceput ai senzatia de euforie, de abandon total.Apoi,a doua zi,vrei mai mult.Inca nu e un viciu,dar iti place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub control.Te gandesti la persoana iubita vreme de 2 minute si uiti de ea timp de 3 ore.In scurt timp insa te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea. Acum te gandesti la ea 3 ore si-o uiti 2 minute. Daca nu e langa tine, incerci aceleasi senzatii pe care le incearca drogatii cand nu-si obtin drogul.In acest moment, asacum drogatii fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce le trebuie, tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste.

In iubire nu exista reguli.Putem incerca sa ne tinem de manuale,sa ne controlam inima si sa avem o strategie de comportament - dar toate acestea sunt fleacuri.Inima este cea care hotaraste si doar ce hotaraste ea e important.Noi toti,la un moment dat,ne-am spus printre lacrimi:"Sufar din cauza unei iubiri care nu merita".Suferim deoarece ne imaginam ca dam mai mult decat primim.Suferim deoarece dragostea noastra nu este recunoscuta.Suferim pentru ca nu ne putem impune propriile noastre reguli.Suferim fara rost,pentru ca in dragoste se afla samanta cresterii noastre.Cu cat iubim mai mult, cu atat suntem mai aproape de experienta spirituala.Dae dragostea e totdeauna noua.Indiferent ca am iubit o data,de doua ori,de zece ori in viata,suntem mereu in fata unei situatii pe care nu o cunoastem.Iubirea ne poate duce in Iad sau in Rai,dar undeva ne duce intotdeauna.Trebuie sa o asteptam, fiindca ea este hrana existentei noastre.Daca o refuzam, vom muri de foame,fara a cuteza sa intindem mana sa culegem fructele.

Trebuie sa cautam dragostea acolo unde suntem,chiar daca asta ne-ar costa ceasuri,zile,saptamani de deceptii si tristete.Caci in clipa in care pornim in cautarea iubirii si ea porneste in cautarea noastra si ne salveaza."P.C.

Experiente

Inainte de fiecare sesiune ma apuca tremurul si emotiile gandindu-ma la examene si la profesori. Ma mobilizez, greu ce-i drept, dar ma mobilizez, incerc sa fiu optimista, mi mult pentru ceilalti, pana in ultima clipa. Citesc, si pe masura ce citesc ma gandesc la ce intrebari as putea primi din capitolul respectiv si brusc inima mi se urca in gat si apoi mi se scurge lent pana in varful picioarelor.
Imi fac datoria morala de student! Invat pana in ultima clipa, si tot timpul caut sa citesc din mai multe surse, insa uneori asta reprezinta o mare pierdere de timp, si sursa de confuzii.
Am intrat oficial in prima sesiune din anul IV! Examene multe, matrie multa, profesori dificili, timp putin! Cam asa se caracterizeaza aceasta perioada din viata mea, pe care nu stiu daca am sa pot sa o depasesc fara epuizare psihica!
Sambata, examen la orto! Care precizez, e spaima studentilor din anul IV! Optimista cum am zis pana in ultima clipa! Am intrat, am iesit, si n-am realizat macar ce mi s-a intamplat! Cum poti sa evaluezi un student, sa stii daca e prost sau daca a invatat printr-o singura intrebare? Intrebare la care raspunsul nici macar nu se regaseste in cartea ta! Magnifica carte a domnului profesor!!!!
Traumatizant! Mai ales ca am decis sa restrang bibliografia si sa invat numai din cartea domnului profesor, magnifica carte, asa cum ni sa precizat frumos si dragut la stagii!
Dezamagire! Asta e sentimentul pe care il simt acum! Dezamagire fata de tot ce se intampla in jurul meu! Fata de invatamantul romanesc si fata de tot ce inseamna UMF.  Am picat! Daca stau sa ma gandesc....pe drept nu pe nedrept pt ca nu am raspuns cum ar fi vrut domnul prof la singura si unica intrebare pusa la 4 studenti! Am picat toti! intrebarea mea si de unde se trage toata supararea este: De ce nu si o a doua intrebare????
Acum mi-e atat de greu sa ma mobilizez pt urmatorul examen........... Primul examen oficial din sesiune....failed! Ma intreb cum o sa  mearga in continuare!