Nimănui nu-i plac grasele!

Dietă, dietă și iar dietă....
Multe femei duc o luptă continuă și asiduă cu kilogramele în plus. Unele țin dietă, altele merg la sală iar altele iau tratamente pentru asta. Foarte multe dintre ele își fac promisiuni pe care le țin, dar foarte multe renunță pe parcurs.....apoi o iau de la capăt.
Cam așa a decurs și viața mea până acum. Un continuu joc de promisiuni și perioade de dietă alternate cu perioade de exces și dezmăț alimentar! Și evident că și cântarul alterna....când în plus, când în minus.
Încă din liceu, de când aveam 58 kg, sunt complexată de greutatea mea! Până și atunci mă vedeam grasă....acum când mă uit la pozele din perioada respectivă îmi zic: "Ce bine arătam atunci! Și ce proastă eram că ma gândeam că sunt grasă."
Făcând un bilanț retrospectiv al greutății mele în decursul anilor și analizând istoria mea din punct de vedere al greutății și al alimentației am ajuns la concluzia că încet și sigur, m-am îngrășat în decursul a 9 ani cu aproape 30 kg. În toată perioada asta am ținut 3 diete care au dat rezultate mai mult sau mai puțin, însă niciuna nu a rezistat pe termen lung. Prima dietă am început să o țin când ajunsesem la 70. Am ținut 2 săptămâni și am slăbit 7 kg. Nimic mai minunat! Apoi în decurs de 2 ani am pus la loc cele 7 plus încă 10.
Aveam 80.Momentul trigger care a dat startul la o nouă dietă. După zile de documentație, m-am hotărât să țin dieta Cătălin Crișan, foarte la moda pe atunci. Am slăbit vreo 10-12 kg și m-am menținut vreo 2 ani aproximativ apoi am început din nou să cresc ca o pâine. După alți 2 ani am ajuns la 86.
 Iar dietă! vreo 3-4 luni de abținere strictă apoi nu am mai rezistat și am călcat strâmb, iar după asta.......am călcat strâmb de tot.  Am făcut și masaj cam 7 luni și am slăbit cam 9 kg. Bineînțeles că mi-am făcut muuulte promisiuni pe care nu le-am ținut și m-am trezit la vreo 5 luni după cu toate kg înapoi plus încă alte 4. Dezastru! Am pus punct și am hotărât împreună cu soțul meu că e momentul să facem ceva și ne-am apucat de dietă împreună. Bineînțeles...promisiunile de rigoare! Spre uimirea și mândria mea....am reușit să mă țin de acele promisiuni. Am slăbit eu 13 kg și el 11 Kg. El s-a lăsat pe parcurs de dietă pentru că a ajuns la greutatea pe care și-o dorea, eu în schimb mai am cale lungă și din ce în ce mai grea. Sunt în a 114-a zi de dietă și de vreo lună stagnez, moment în care ar fi trebuit să depun efort în plus pentru a continua scăderea în greutate, însă ca de fiecare dată am amânat mersul la sală motivând că am să fac acasă aerobic, că am să merg mai mult pe jos, că am să-mi fac masaj etc. lucruri pe care nu le-am făcut bineînțeles. Și cel mai nasol este că acum sunt acasă la mama, iar ei au un stil alimentar total diferit de noile mele principii și îmi este din ce în ce mai greu să mă abțin.
Eu sper să nu mă las și să continui pentru că asta e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în momentul asta: să ajung la greutatea pe care o aveam atunci, la care să mă simt bine în pielea mea, să mă simt frumoasă și încrezătoare!
Nimănui nu-i plac grasele!
Principala concluzie din această analiză este: DACĂ NU MĂ ABȚIN, nu am să reușesc niciodată să arăt bine, așa cum arătam înainte! Deci....trebuie să mă abțin toată viața! Acum pentru a ajunge la greutatea dorită, apoi pentru a o menține.
Deci, sună ca un chin dacă iei lucrurile mot-a-mot: Toată viața la dietă!

Ce faci cand nu ai nimic de facut?

Img preluata de pe http://www.ush.ro/showthread.php?538-1000-de-g%C3%A2nduri/page665

E adevarat ca nu poti sta si lenevi la nesfarsit!
Am avut ultimul examen din sesiune, intr-o duminica dupa-amiaza tarziu, obositi, nu mai aveam chef de nimic decat asteptam sa treaca odata timpul mai repede si sa ajungem in vacanta!
Au trecut vreo cateva zile de vacanta, in care m-am trezit la 6:30 in fiecare zi, am facut tot ce puteam face prin casa, curatenie, ordine prin dulapuri, ca de....a fost sesiune si asta era ultima mea grija, am umblat prin oras vreo 2 zile, am facut de toate, tot ce vroiam sa fac in sesiune si nu aveam cum.
Apoi....m-am trezit in situatia in care......nu stiu ce sa fac! Ma plictisesc de moarte si ma termina situatia asta in care nu am nimic de facut decat sa stau sa ma gandesc la nemurirea sufletului! Nu e ok pentru mine, pt ca m-apuca gandurile triste, melancolia, si dorul de mine cea din trecut! Stau pe net, caut chestii de facut si parca tot imi mai ramane o gramada de timp liber pe care nu am cum sa-l folosesc!
Azi s-a luat si lumina, deci si mai plictis! Cotrobaiam prin casa si am gasit un ghem de mohair si cu 2 andrele, pe care mi le-au dat fetele la petrecerea burlacitelor impreuna cu o gramada de alte chestii cu specificatii.....asta era cu mesajul: sa impletesc ceva la bebele care o sa vina ca de, o sa fiu femeie maritata! Iaca maritata sunt, dar timp pt de astea nu am gasit inca in programul meu.
Din acest motiv, mi-a venit ideea magnifica si mareata si care se presupune ca ar trebui sa ma scoata din starea asta si care sa-mi ocupe timpul si sa fac si ceva productiv in acelasi timp.
M-apuc de design! Stiu.....medicina cu design-ul nu se pupa prea bine, insa de cand eram mica mi-a placut sa cos rochite la papusi si aveam o intreaga garderoba la ele, asa ca ma gandesc eu, daca tot stiu sa fac ceva, sa si fructific lucrul asta. Nu mai zic ca ma plangeam la tata ca e greu la facultate, ca e mult de invatat, ca nu am timp si.....privind spre viitorul apropiat salarii mari nu prea vad, si el imi raspunde sec:" ce sa faci tata, daca nu te-ai facut croitoreasa?! Acuma nu te mai plangeai atat!"
Deci....clar! Vara asta ma fac croitoreasa! Acum 2 veri am facut felicitari hand made.....=)) din care si acum ai am! au fost tare folositoare cand a venit 1 si 8 martie si eu nu aveam nimic pregatit pentru colege, si au fost taaare apreciate! Vara viitoare......mai vedem desi, trebuie sa ma pregatesc pentru rezi, deci vara viitoare o sa fiu DOCTOR!
Acum, fac asta in primul rand pentru mine, sa vad cat de talentata sunt!
Am sa pozez prima rochita si am s-o pun aici!
Wish me luck!

Femeile...

Misterioase....asa suntem noi femeile! Subtile si misterioase inca din adolescenta, de cand am inceput primele schimburi de priviri. Ganditoare in fiecare noapte. Romantice(incurabile), sensibile si spirituale. Discrete.

Cineva imi spunea odata ca "un barbat nu poate fi al unei singure femei!" Si eu nu vroiam sa cred asta si ma incapatanam sa ma inradacinez in lucrurile in care credeam cel mai mult si mai mult si sa nu ma desprind de ele, in speranta ca, lucrurile sacre, iubirea, casatoria, familia, asa vor ramane pe veci si nimeni si nimic nu va putea interveni in cursul lor natural. Credeam intr-o iubire pura, sacra, mistuitoare, care sa te ridice la cer cu o privire. Iubirea romantica, pasionala, cruda si fara interese. Iubirea spirituala. Iubirea aceea care nu mai necesita nimic altceva pentru a te face fericit. Oare mai exista iubirea asta? Oare mai exista barbat al unei singure femei sau nu? Multitudinea de cazuri pe care le cunosc si care imi demonstreaza contrariul ma fac sa ma indoiesc de tot ceea ce credeam pana acum. Ma fac sa ma indoiesc de mine, de tine si de tot ceea ce am construit in acesti ani.

De ce inseala barbatii?

Am citit multe teorii pe tema asta, si in majoritatea din ele 'femeia' era vinovata! Femeia s-a plafonat, femeia nu se mai aranjeaza cum o facea, nu se mai duce la coafor de n ori pe saptamana, nu se mai preocupa de imaginea ei etc etc. De ce? Pentru ca a coborat de pe piedestal pentru El. Nu mai e diva care a cunoscut-o cu cativa ani in urma si s-a transformat intr-o casnica full-time ce face curatenie, mancare, spala si calca pentru El, ca sa fie el fericit, sa arate bine si prezentabil si sa gaseasca in fiecare zi mancarea pregatita cand ajunge acasa. Pentru El, si nu pentru Ea. Nu mai e misterioasa, nu mai e spirituala pentru ca nu mai are timp. Tot ceea ce face, o face pentru El si asta ii ocupa tot timpul. Insa El nu vede nimic din toate astea. Vede doar gradul de degradare ce creste pe zi ce trece, vede ridurile si cearcanele ei si nu se gandeste ce le-a determinat, vede kilogramele in plus, vede tristetea din ochii ei si nu stie ca e din cauza lui. Si cauta sclipirea in alta parte! Cauta ceva ce a avut, dar a pierdut fara macar sa-si dea seama cand si cum s-a intamplat asta. Nici macar nu se chinuie sa vada cauza.

Nu se gandeste la cat de multe complexe i-a creat femeii de langa el, cat de multe temeri si frici, cat de mult a schimbat-o! Nu se gandeste cate nopti nu a dormit Ea gandindu-se la El, desi erau in acelasi pat. Nu se gandeste cate cate lacrimi au curs si dintre astea oare cate au fost de fericire si cate de tristete?!.....el nu se gandeste la consecintele actelor sale! Niciodata! Ea e vinovata de tot! Si tot femeia trebuie sa fie cea care trebuie sa-i deschida ochii, sa-l aduca pe calea cea buna. Ea trebuie sa-l impulsioneze sa faca ceva, orice, pentru ca el singur nu face nimic, se complace si cauta in alte parti! El nu e vinovat niciodata! Concluzia, ca in spotul ala publicitar" nu mai esti femeia de care m-am indragostit!" si punct.

Teama asta ca barbatul meu sa nu fie determinat sa fuga si sa caute fericirea in bratele altei femei, asa cum majoritatea din ei o fac ma chinuie pe zi ce trece mai mult. Ce ii determina sa faca aceasta greseala? Cum pot trada sentimentele omului cu care au trait atata amar de vreme impreuna fara macar sa se gandeasca la consecinte?

Ma face sa fiu atenta la tot, la mine, la el, la altii. Ma face geloasa pana la extrem. Si desi ma chinui sa inteleg ce procese se produc in neuronii lor in momentele alea in care decid sa se duca la alta femeie sa-si gaseasca fericirea, cel mai probabil nu am sa reusesc sa aflu ce se intampla si de ce? niciodata. Ma gandesc ce Dumnezeu au femeile alea altceva din ce femaia de langa ei nu are? Si ajung la concluzia ca nu e cu nimic diferita.

Doar ca e Altcineva.

Merita oare?!

De ce lucrurile nu sunt roz cand ar trebui sa fie?
Stau si ma gandesc deseori la viata si la toate sensurile ei posibile....si la ce ar putea sa insemne acest cuvant simplu. Ma intreb de ce oamenilor buni li se intampla lucruri ingrozitoare si oamenii care nu prezinta nici macar un gram de bunatate in sufletul lor scapa cu lucruri grave? Ma intreb de ce sunt copii abandonati in spitale? Ma intreb de ce atunci cand toate lucrurile par asezate la locul lor, exact asa cum trebuie sa fie, si lumea ta pare fericita, linistita si pe fagasul ei, trebuie sa apara cate ceva care sa-ti disloce din nou toate trairile si sentimentele si toata fiinta ta, si tot efortul tau de pana atunci sa se risipeasca undeva in neant si nimic sa para ca nu mai are sens.
E deprimant sa vezi cum oamnenii in care ai incredere te dezamagesc! E trist sa simti ca lupti in van pentru ceva care credeai ca merita dar s-a dovedit a fi o iluzie.
De ce oamenii sunt rai?
Chiar trebuie sa fim rai? Chiar trebuie sa fim incruntati si sa raspundem monosilabic la intrebari cu un ton incarcat de furie, teama, frustrari....?!
De ce suntem diferiti? Daca am fi fost la fel cum ar fi fost oare? Ar mai fi existat nelamuriri? M-as mai fi gandit oare la ce simti tu daca si eu as fi simtit la fel ca tine? M-as mai fi intrebat eu oare la ce te gandesti daca as fi stiut deja ca tu gandesti la fel ca mine? Te-as mai fi intrebat oare.....?
Vazusem aseara un spot publicitar/videoclip/ce-o fi fost el, care m-a impresionat. Era vorba despre a-i ajuta pe cei din jurul tau, ca la randul tau sa primesti si tu ajutorul atunci cand ai nevoie de el. Foarte frumos realizat .....impresionant. Nu pot sa nu ma intreb oare cum ar fi lumea nostra daca am reactiona cu totii ca cei din clipul respectiv?! daca iti scapa ceva din mana sa vina cineva sa ti le inapoieze, daca esti insetat sa ti se ofere un pahar cu apa, daca ai bagaje multe sa-ti sara cineva in ajutor.....etc. Oare chiar nu mai putem fi capabili de gesturi gratuite? Oare chiar nu mai exista nici o farama de respect si de bunatate in noi?
Mergeam azi pe strada si chiar am vrut sa fiu atenta la fetele oamenilor, la gesturile lor, la cuvintele lor.....si am ramas uimita de cat de multa tristete, furie, frustrare am intalnit. Oare nimeni nu mai zambeste doar pentru ca azi a dat soarele si e o zi minunata?! Oare chiar vrem sa fim asa mohorati si monosilabici? Toata lumea are griji, probleme, boli, lipsa de bani etc. insa chiar merita oare ca toate astea sa ne transforme in oamenii rai, urati si ignoranti care vom deveni in scurt timp daca nu facem nimic in sensul asta?!
Merita oare?